Confuz, nu? Aceasta este ceea ce numiți o „enigma perpetuă”. O enigmă perpetuă este tipul de truc al minții Jedi care vă face să răspunzi perpetuu la o întrebare, determinată de răspunsul tău inițial la o întrebare originală. Fie te pune pe punctul de a aluneca în nebunie, certându-te cu tine însuți pentru propriile puncte și contrapuncte (exemplu: Ce a fost mai întâi? Găina sau oul?). SAU, te confrunți cu o întrebare la care, indiferent cum ai încerca să-i răspunzi, ești nenorocit (exemplu: când soția ta te întreabă „Rochia asta mă face să par gras?”). Încercați să răspundeți la unul dintre aceste tipuri de întrebări și veți dormi fie într-o cameră căptușită, fie pe canapea. (Notă: tuturor bărbaților mei proaspăt căsătoriți, chiar dacă răspundeți „NU”, ea va crede în continuare că sunteți plin de rahat, caz în care nu ar trebui să spuneți nimic. Începeți doar să găsiți un loc confortabil pe canapea pentru noapte.Dar măcar fără să spună nimic ea nu poate folosi cuvintele tale împotriva ta.Ești binevenit).
În acest articol, voi încerca de fapt să cusez în mod coerent cele două părți ale acestui dublu argument, Nike vs. consumator, într-un singur gând coeziv. Aaannd, așa cum fac eu, abia Aștept ca primul idiot să comenteze acest articol în așa fel încât să fie evident pentru toată lumea că el/ea nu a citit articolul, DAR a răspuns în grabă titlului fără context. ADU-L.
În primul rând, totul ține de așteptări. Când te aștepți la ceva și nu îl primești, ești predispus să te superi. Când nu ai așteptări preconcepute, atunci nu ai de ce să te superi. Așa că primul meu sfat pentru tine este să nu te mai aștepti ca Nike sau Jordan Brand să-ți ofere ceea ce îți dorești. Pentru că să fim sinceri, sunt niște prosti. Acum, asta nu este neapărat un lucru rău, pentru că pușii au o treabă de îndeplinit. Dar acea slujbă le cere de obicei să pună mâna pe cineva. Și acel cineva, în acest caz, ești tu. Consumatorul.
„O, VREI ACEST PANTOF ÎN ACEST COLOR?” Ok, le vom lansa doar într-un oraș, nicidecum aproape de locația dvs., în cantități limitate, pentru a ne asigura că nu le primiți, ceea ce vă va face să deveniți disperați să le aveți, ceea ce, la rândul său, va duce la creșterea cererii pentru produsul nostru. alimentarea prețurilor de reseller pe care noi „REVENȚIM” că nu le suportăm pentru că ne afectează marca. Dar în secret, ne place când se întâmplă acest lucru, deoarece justifică din greșeală creșterea prețului pe care o vom adăuga aceluiași pantof atunci când îl vom lansa din nou câțiva ani mai târziu.
„O, VREI ACEST RETRO?” Ok, vă vom oferi mai întâi o versiune nenorocită a lui, doar pentru a o relansa 2 ani mai târziu, ASTĂ făcându-vă să cumpărați același pantof de două ori știind că aceasta este versiunea pe care ați dorit-o în primul rând, dar nu ați putut ( sau nu v-ar oferi fără să profitați mai întâi de loialitatea voastră nepotrivită și nostalgică față de marca noastră. Și totul pentru un preț mai mare la a doua rundă doar pretinzând că este „remasterizat”; cu materiale [semi] mai bune.
Vezi, asta ii face prosti, dar este si motivul pentru care au avut succes. Sunt o afacere și, indiferent ce produs sau serviciu vinde o companie, toți sunt implicați pentru același lucru. A face bani. Este de fapt ingenios. Este ingenios pentru că funcționează. Și să fim sinceri, știm cu toții cum se joacă jocul de ceva vreme. Ei creează hype asupra produsului lor prin scurgeri de imagini ale unui anume adidași cu luni înainte de lansare pe rețelele sociale, eliminând necesitatea oricăror reclame sau orice tip de campanii de marketing și oferind informații, în special, disponibilitatea generală sau lipsa. din acesta, a adidașilor menționati. Asta îi determină pe toți să anticipeze acei adidași, deoarece sunt una dintre cele 3 persoane:
1) Revânzători. Evident, cu cât un pantof este mai limitat, cu atât mai mulți bani îi poți supraîncărca pe cei creduli care privesc pantofii nu ca pe o „VRĂ”, ci ca pe o „NEVOIE”.
2) Oameni care le doresc pentru că le place cu adevărat pantoful. Intrând, ei știu deja nivelul de hype atașat acelui pantof, dar nu vor să plătească prețuri de reseller. Așa că riscă viața și mărfurile încercând să ajungă în primul rând la magazinul lor preferat, astfel încât să poată fi puțin mai puțin creduli și să se simtă puțin mai puțin folosiți dacă plătesc în exces pentru vânzarea cu amănuntul (pentru a nu arăta ca un ipocrit la care mă adaug acest grup, lol).
3) Oameni care îi doresc doar pentru că sunt exclusivi, știi, hypebeast. Aceștia sunt băieții care, în mod normal, nu și-ar dori pantofii, dar au auzit că sunt limitati și cred că, cumpărând un pantof limitat, îi îmbunătățește cumva ca pantofi de sport și le adaugă capacitatea de a-i trola pe cei care i-au ratat (pentru cei dintre voi care se încadrează în această categorie se întorc la al 3-lea paragraf, citește-l și continuă să suge un „Nike”).
Ideea pentru toate acestea este că Nike știe EXACT ce fac. Dar, în mod corect, s-a subliniat și că prețurile lor cu amănuntul sunt de fapt mai mici decât ar fi dacă luați eticheta de preț inițială a unui anumit model de adidași și o ajustați pentru inflație. Și ar trebui să țină cont și de tehnologia adăugată la adidasii de astăzi. SUGE UN „NIKE”. În primul rând, înțeleg metoda prin care oamenii au făcut calculul și s-au ajustat pentru inflație. Nu am nicio problemă cu matematica, am problema cu „de ce”. Pentru fiecare pantof de 100 de dolari pe care Nike îl vinde, le costă doar 28,50 de dolari să facă pantoful. Desigur, probabil că vor obține doar 4,50 USD în profituri reale, odată ce contabilizați 50% marjă de vânzare cu amănuntul, taxe și cheltuieli administrative, dar adevărata întrebare este cât de multă „tehnologie” primește cineva pentru 28,50 USD? Și câte modele se vând cu DOAR 100$?! Ca să nu mai vorbim că nu există o marjă de 50% atunci când își vând propriile pantofi pe propriul lor site web și în propriile LOR magazine. Oricine dorește să-și apere cu fermitate acest lucru împotriva propriului interes ca consumator nu bea doar Kool-Aid al companiei, ci bea Kool-Aid „Good Ol’ Fashioned Spanish Fly” de Bill Cosby la petrecerea companiei. (Prea devreme?)
Totul se rezumă la ceea ce am spus înainte, așteptări. Ce așteaptă Nike de la noi? Până acum se pare că așteptările lor sunt îndeplinite. Încă îi ajutăm să se vândă în fiecare weekend (observați că am spus NOI SUNTEM). Oricât de mult am putea încerca tu sau cu mine să ne punem piciorul colectiv și să spunem că este suficient, atracția lansării adidașilor din acel weekend are un mod de a ne face să punem piciorul... chiar în fața registrului de la Champs-ul nostru local sau FootLocker. . Și pentru asta ne sunt datori. Ne sunt datori pentru că am cumpărat hype. Ne datorează pentru că am acceptat recursul. Ne sunt datori pentru că am continuat să cumpărăm un brand care ia în considerare ceea ce credem NUMAI atunci când face „cenți” pentru ei. În mod obiectiv, îndeplinesc scopul companiei, dar în calitate de consumator nu este treaba mea să iau în considerare nevoile lor. E amuzant cum fiecare afacere dorește ca consumatorul să-și ia în considerare și să înțeleagă poziția lor ca afacere, dar apoi nu are nicio problemă să manipuleze și să ignore poziția consumatorului pentru a-și atinge obiectivele. Perspectiva mea de consumator nu ar trebui să fie încadrată de punctul lor de vedere. Problema Nike este că ei petrec prea mult timp și energie „creând” cerere în loc să „alimenteze” această cerere. Unul nu trebuie să moară pentru ca celălalt să supraviețuiască. Ele pot coexista. Se numește echilibru. Hype-ul și substanța rareori merg mână în mână, dar atunci când o fac, este un lucru frumos (adică, uită-te la mine. Lol).
Așa că presupun că a afla cine datorează cui depinde de cine ești, Nike sau consumatorul. Într-un fel, amândoi avem nevoie unul de celălalt, acea codependență este modul în care funcționează aproape fiecare relație. Dar dacă încă mai cauți pe cineva căruia să-i descarce tot creditul sau să-i dai vina, atunci uită-te în oglindă. Indiferent dacă ești Nike sau consumator, la sfârșitul zilei nu datorezi cu adevărat nimănui în afară de tine.